Fabula Ciobanului, a Lupilor și a Turtei Noastre

Fabula Ciobanului, a Lupilor și a Turtei Noastre

A fost odată, ca-n poveștile spuse la gura sobei, o stână mare și frumoasă, numită România. Oile din stână, blânde și muncitoare, trăiau cum puteau, ba mai bine, ba mai rău, dar măcar știau că stâna e a lor.

În fruntea obștii din Capitala stânei, se afla un cioban pe nume Nicușor. Un cioban tăcut, care măsura de zece ori și tăia o dată, sau uneori deloc. Și cum se apropia vremea când toiagul lui de cioban trebuia predat sau reînnoit pentru încă cinci ani, a bubuit o veste în toată stâna, de-au început și mieii să zburde:

— Beeee! a strigat un post de televiziune, deghizat în berbec gras. Stăpânirea cea Mare și Bogată de la Apus ne trimite 65 de miliarde de galbeni! Aur, nu glumă!

Oile s-au oprit din păscut. 65 de miliarde? Zici că de mâine pășunile vor fi de smarald și izvoarele vor curge cu lapte. Dar mielul cel șchiop, care stătea mai la o parte, a behăit încet:

— Dar... de ce tocmai acum? Tocmai când trebuie să ne alegem iar ciobanul? Nu cumva e un șiretlic? Să înțelegem că dacă vrem galbenii, trebuie să-l ținem pe Nicușor să păzească turma?

Berbecul cel gras de la TV s-a făcut că n-aude și a continuat să behăie despre viitorul luminos.

Dar șiretlicul avea un dedesubt și mai adânc, ca o vizuină de vulpe cu două ieșiri. Vorba a ajuns pe furiș la urechile oilor: Stăpânirea cea Mare a pus o condiție. Galbenii ăștia mulți nu sunt pentru a cumpăra ce are nevoie stâna de la meșterii ei. Nu! Toate gardurile, toate saivanele și toate jgheaburile noi trebuie făcute doar cu două haite de lupi: una din Germania și alta din Franța.

Adică, galbenii nici nu ajungeau bine în stână. Doar treceau pe hârtie. Stăpânirea îi trimitea teoretic la cioban, iar ciobanul îi trimitea direct în gura lupilor din Apus. Lupii se lingeanu pe bot de bucurie, iar oile rămâneau doar cu zgomotul ciocanelor și cu datoria.

Și acum, ascultați partea care întrece orice închipuire!

Dintr-o pungă anume, plină cu un miliard de galbeni, Stăpânirea a poruncit răspicat:

— Banii ăștia sunt puși deoparte! Cu ei, aveți datoria să aduceți și să țineți în stâna voastră alte turme, de oi și de capre cu lâna mai închisă la culoare, venite de pe câmpiile fierbinți ale Africii și ale Asiei. Să le dați adăpost, mâncare și să le integrați.

Oile s-au uitat una la alta, perplexe. Ați înțeles, nu?

Și stătea așa o oaie bătrână, cu lâna sură, și se gândea cu amar:

„Tărășenia asta e ca și cum eu îmi fac în bătătură o turtă a mea. O frământ din făina mea, o coc pe vatra mea. E bună, e gustoasă, mă costă mai nimic și știu ce pun în ea. Sunt stăpână pe pâinea mea! Și vine Stăpânirea și-mi zice: «Babo, de azi înainte n-ai voie să mai mănânci turta ta! Ești obligată să renunți la independența asta a ta și la gustul ăsta bun. În schimb, îți ordon să cumperi, la un preț de 20 de ori mai mare, o pâine uscată și fără gust de la haita de lupi. De ce? Fiindcă așa zicem noi! Adio, independență!»”

Și uitându-se oaia în zare, spre Apusul de unde veneau poruncile și lupii, a oftat. Deciziile astea nu mai semănau a ajutor, ci a sabotaj la cel mai înalt nivel. O trădare din aia lentă, în care nu ți se ia capul, ci doar sufletul și libertatea de a-ți coace singur turta. Și turma tăcea și înghițea în sec, într-o resemnare tipic mioritică, de parcă așa îi era scris.

Vizioneaza video pe tiktok

https://vm.tiktok.com/ZNdmHXmfD/ 

Am facut si cateva versiuni muzicale .
Asta mi se pare super tare daca aveti 8 minute.
https://suno.com/s/9mXTIwtmpmlgiB14

https://vm.tiktok.com/ZNdm9gcjG/ 

Restul

Versiunea in engleza: