Confesiunea Unui Inamic Interior: Cum Mă Sabotez Singur

Ah, iată-ne din nou, față în față cu oglinda, cu acel dușman perfid care se ascunde în spatele zâmbetului nostru fals. Cât de convenabil să aruncăm vina în stânga și-n dreapta, pe soartă, pe ghinion, pe Dumnezeu, pe oricine, numai să nu recunoaștem adevărul: călăul nostru cel mai de preț suntem chiar noi.

"Ai grijă de tine pentru mine și am grijă de mine pentru tine." O vorbă frumoasă, nu-i așa? Un fel de a spune: "Te iubesc, dar nu te aștepta să-mi asum responsabilitatea pentru tine, și nici tu pentru mine." Ne ascundem în spatele unor gesturi mărunte, uitând că adevărata grijă începe cu noi înșine.

Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă în traistă, corect? Ne oferă un teren de joacă imens, plin de oportunități sclipitoare, dar noi... noi preferăm să ne târâm prin noroi, invocând frica drept scuză. Frica? Ha! Frica e pentru cei slabi, pentru cei care nu au curajul să-și recunoască lenea, comoditatea, inerția.

Curiozitatea și inocența, două unelte magnifice aruncate la gunoi. De ce să explorăm, să riscăm, să ne murdărim puțin, când putem rămâne în zona de confort, în mocirla călduță a rutinei? Evoluția, fericirea, succesul... sunt cuvinte mari, înfricoșătoare, nu-i așa? Mai bine să ne complacem în mediocritate, să ne plângem de milă, să dăm vina pe "rușine".

Și apoi, cireașa de pe tort: liberul arbitru. Darul suprem, transformat în blestem. Pentru că, vai, ce povară să iei decizii! Ce greu să-ți asumi consecințele! Mai bine să lăsăm pe alții să decidă pentru noi, sau, și mai bine, să nu decidem nimic. Să ne lăsăm purtați de val, ca niște frunze uscate, și să ne lamentăm că nu ajungem nicăieri.

Așa că, da, să tăcem dracului. Să nu ne mai văităm, să nu mai căutăm scuze patetice. Să ne ridicăm fundul leneș de pe canapea și să facem ceva. Sau nu. Poate că e prea mult efort. Poate că e mai ușor să rămânem în groapa noastră confortabilă, să ne plângem în continuare de soarta crudă. Dar, te rog, măcar atât: nu te mai preface că-ți pasă. Nu mai mima grija, compasiunea, iubirea. Fii sincer măcar o dată în viața asta mizerabilă și recunoaște: ești propriul tău călău, și-ți place.