România, teatru ieftin și spioni de carton: Cum să ratezi spionajul în 5 pași simpli

Serios acum, mai crede cineva în basme? Că România se apără eroic de Putin, că Occidentul stă cu mâinile în sân… Mai nou, am ajuns să fim buricul pământului în lupta contra spionajului rusesc. Și nu oricum, ci cu un spectacol demn de Caragiale, dar jucat prost, foarte prost.

În centrul atenției, un "candidat pro-rus G…", căruia nu-i dăm numele ca să nu-i facem și mai multă reclamă proastă. Tipul ăsta, se pare, era un fel de James Bond de Dâmbovița, dar unul ratat rău de tot. Adică, băiatul, spion de carieră, ce face? Ține în casă, ca pe bibelouri, vreo 10 milioane de dolari cash. Zece milioane, frate! Cash! În plină epocă a transferurilor bancare, a criptomonedelor, a offshore-urilor complicate, el, spionul șmecher, cu sacul de bani sub pat. Mai ceva ca Escobar în serialele de la Netflix, dar fără glamour, doar cu prostie crasă.

Și asta nu e tot. Pentru că un spion adevărat nu se lasă doar cu banii cash. Mai trebuie și dovezi, nu? Și unde le ascunde? Într-un seif sofisticat, într-un cont bancar secret din Insulele Cayman? Nici vorbă! Le îngroapă în curtea din spate! Ca pe o comoară de pirați, dar în loc de galbeni, documente "incriminatoare". Serios? În curtea din spate? La vedere? Mai lipsea doar să pună un indicator cu "Aici sunt documentele secrete, săpați cu încredere!".

Și acum vine partea cea mai savuroasă. Poliția politică, cu un instinct demn de Sherlock Holmes, merge direct la țintă. Nu caută, nu investighează complicat, nu pierd vremea cu filaj sofisticat. Nu! Știu exact unde să sape! Parcă le-a șoptit la ureche cineva unde e comoara. Și bingo! Găsesc și banii, și documentele. Totul ca la carte, dar ca o carte de bancuri proaste. Mai lipsea doar să-l găsească pe "spionul" G… numărând banii și citind "Manualul Spionului Amator" în curte.

Și ca tacâmul să fie complet, arestarea vine ca o cireașă otrăvită pe tort. În ce zi? În ziua în care trebuia să-și depună candidatura! Coincidență? Sigur că da! La fel de coincident ca un fulger într-o zi senină. Și ca să nu existe dubii, hop și o interdicție judiciară de 60 de zile. Și când se termină interdicția? Surpriză, surpriză! La o zi după ce se încheie perioada de depunere a candidaturilor! Ce noroc pe noi! Justiția română, rapidă și eficientă ca niciodată, dar doar când trebuie și unde trebuie.

Deci, recapitulăm: un spion prost ca noaptea, cu bani cash și documente îngropate în curte, poliția politică super-dotată care știe exact unde să caute, arestare "la fix" și o interdicție judiciară "ca la comandă". Totul miroase a regie ieftină, a minciună pe față, a prostie cruntă. Și cel mai trist e că unii chiar cred în gogoșile astea. Sau poate că asta e și ideea: să ne prostească pe față, să ne ia de fraieri, și noi să aplaudăm spectacolul penibil. Bravo, România! Campioni la spionaj de operetă!