Un polițist s-a pensionat anticipat peste noapte, la 47 de ani, și va beneficia de pensie specială.
Un polițist s-a pensionat anticipat peste noapte, la 47 de ani, și va beneficia de pensie specială.

Un polițist s-a pensionat anticipat peste noapte, la 47 de ani, și va beneficia de pensie specială.
Nu este orice polițist, ci fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale, unde jurnalista Emilia Șercan a depus o probă care s-a scurs imediat pe internet. Jurnalista de investigații a denuțat o campanie de denigrare și intimidare a sa în strânsă legătură cu dezvăluirea că premierului Ciucă a plagiat în teza de doctorat.
În tot acest timp, ministrul de Interne, Lucian Bode, șeful cel mai mare al polițistului pensionat anticipat, „își exprimă încrederea că instituțiile cu atribuții în investigarea cazurilor penale vor clarifica aceste aspecte”.
Lucian Bode se spală pe mâini și aruncă reponsabilitatea în ograda procurorilor, invocând cu tupeu faptul că organele de cercetare ale poliţiei judiciare îşi desfăşoară activitatea sub conducerea și controlul procurorului.
Am insistat cât am fost în Guvern ca poliția judiciară să nu mai aibă dublă subordonare – la ministrul de Interne și la parchete, ci să treacă în subordinea exclusivă a parchetelor. Ministrul Bode s-a opus permanent.
De ce este important ca polițiștii de poliție judiciară să fie doar în subordinea parchetelor, adică să asculte doar de procurori, și nu și de ministrul de interne? Pentru că ei lucrează în dosare penale, au pe mână probe, cum ar fi cea depusă de jurnalista Emilia Șercan pentru a dovedi că este victima unei campanii de compromitere.
Cât timp poliția judiciară este și în subordinea Ministerului de interne există pericolul ca ministrul de interne, un om politic, să fie informat la minut cu privire la anchetele din dosare, inclusiv despre cele care pot avea legătură cu politicieni.
Poliția judiciară trebuie să treacă de urgență în subordinea exclusivă a parchetelor. Politicienii nu trebuie să își bage nasul în dosarele penale.
Acest articol este parte din Arhiva Social media
Postare originala
https://www.facebook.com/Stelian.Ion.USR.PLUS/posts/470121864905491
What's Your Reaction?

Ce nu ți-a spus nimeni despre cum ratezi tot ce contează
Dacă te bazezi pe „poate îmi apare în feed” ești deja victima algoritmului. Tot ce scriu e filtrat. Dacă vrei informație reală, trebuie să o iei forțat, cu intenție.
Nota: Sunt slabe șanse ca analizele noastre să le găsești sau să-ți apară în feed. Algoritmii și politicile de brand safety blochează automat ce scriem, pe motiv de instigare, adevăr și anti-sistem. Asta se întâmplă peste tot – Facebook, Google, Bing, orice. Dacă vrei notificări reale, alege un canal de mai sus și verifică-l intenționat. Email trimitem, în general, o dată pe săptămână.
Ai ceva de spus? Lasă un comentariu, scrie-mi prin formular sau aplică să devii autor. Dacă taci, e clar: nu vrei schimbare. Vrei confort.